Blogmeeting Suceava


Ei bine, iată că a trecut şi prima întâlnire a bloggerilor, defapt hai mai bine să zicem că a fost prima mea întâlnire cu ei, fiind invitat pentru prima dată la un astfel de meeting de un prieten.  La finalul întâlnirii cu bloggerii suceveni, am ajuns la aceeaşi concluzie cu unul din ei, aceea că mai sunt şi oameni care gândesc şi care vor să facă ceva pentru Suceava asta vai de capu ei.

Am întâlnit noi persoane  cu o experienţă mai mare în ceea ce priveşte advertising-ul, organizarea de evenimente şi multe altele ceea ce m-a determinat să plec cu zâmbetul pe buze din cauza unui simplu fapt, mai exact că încă mai există persoane care au un scop în viaţă şi nu trăiesc de pe o zi pe alta aşteptând să le intre banii în cont.

De asemenea, ţin să precizez că acesta este primul articol scris cu diacritice, din cauza lui Artistul şi întrebările lui gen : „Nu înţeleg de ce să nu scrii cu diacritice?! „, întrebare ce m-a pus serios pe gânduri mai ales că nu i-am dat prea mare importanţă până acum.  Apoi a venit şi răspunsul meu : De ce nu?!(Ei bine, nu chiar atunci :)).

Meeting-ul a fost ok din punctul meu de vedere, sper că la următorul să fie şi mai mulţi bloggeri dornici să se afirme.

Anunțuri
  1. 27 Septembrie 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: